Pe Alexandru nu l-am mai văzut de mult timp. Au trecut trei ani de la ultimul nostru interviu. De multe ori renunțăm la visele noastre. Uităm de ele ca să nu ne simțim vinovați. În cazul lui Alexandru, este invers. Ceea ce a vorbit acum trei ani, ceea la ce a visat, se împlinește astăzi. În urmă cu trei ani a vorbit despre visul său de a se apuca în mod serios de domeniul ceramicii.

Alexandru, bună ziua. Motivul întâlnirii noastre este unul simplu – mi s-a cerut să întroduc discret sistemele Schüco într-un interviu cu tine. Dar când mi-am dat seama despre ce proiect este vorba, m-am gândit că ar putea fi o poveste interesantă.

Vorbiți despre clădirea din strada Veronica Micle nr. 11?

Da, exact. Apropo, nu știam că e vorba despre un proiect ArhiZeit-Studio. Când am văzut clădirea pentru prima dată, mi-am spus: „În sfârșit! În sfârșit cineva din Chișinău a decis să facă o reconstrucție neobișnuită a unei clădiri vechi.” Așa că, acum când știu că e vorba chiar de proiectul tău, sunt numai urechi. Vreau să aud toată povestea. Începând cu clădirea. Cât de veche este? Și în ce stare era? Mi se pare că în interiorul ei creșteau chiar și copaci…Nu-i așa?

Ai dreptate. Clădirea a fost construită între 1800 și 1900. Am găsit doar două fotografii din 1908-1910, în care clădirea deja exista. Apropo, balconul pe care mulți chișinăuieni și-l amintesc este o anexă târzie. Cu siguranță el nu era în anul 1910.

Prin urmare, am făcut o expertiză. Clientul a vrut să păstreze pereții cât mai mult posibil și trebuia să vedem ce fel de amestecuri au fost folosite pentru a ține clădirea împreună. Am decojit peretele ca pe o ceapă, am tăiat toate straturile. Pereții s-au dovedit a fi din piatră, din bute. În jurul ferestrelor era mai multă piatră așchiată. Însă, cu 120 de ani în urmă, pietrele nu erau ținute împreună nici măcar de lut, ci de pământ obișnuit, de cernoziom.

Chiar așa?

Clădirea a fost mai mult sau mai puțin ținută împreună prin grosimea pereților și a înălțimii mici. În urmă cu aproximativ douăzeci de ani, acoperișul a căzut. Au început să crească copaci în interiorul ei, câțiva salcâmi erau foarte mari, rădăcinile s-au prins în zidărie, și au ținut cumva în plus pereții împreună. Când pereții au fost curățați de rădăcini, au devenit imediat foarte fragili.

Cu toate acestea, v-ați asumat responsabilitatea pentru un astfel de proiect?

La momentul în care am început discuțiile cu clientul, proiectul de renovare era deja în desfășurare și trecuse chiar prin toate etapele autorităților. Eu nu critic proiectele altora, ci mai degrabă îmi exprim părerea despre relevanța proiectului în acest caz. În proiect, partea de jos a clădirii era placată cu piatră, în timp ce clădirea istorică nu a fost niciodată așa. Înălțimea construcției era aproape de cea a unei case de 10 etaje, 28 de metri. Pentru centrul Chișinăului și pentru acest cartier, este prea mult.

Ați venit cu un alt proiect?

S-a ajuns la următoarele. Să păstrăm zidurile vechi cât mai autentice. Bineînțeles, să îi și consolidăm. Clădirea care urma a fi ridicată peste partea veche trebuia să fie independentă, altfel nu ar fi trecut niciun standard de siguranță. Am considerat că este foarte important să nu reproducem imaginea zidului vechi și în partea superioară clădirii. Ar fi o distorsionare a istoriei, clădirea nu a fost niciodată așa. Prin urmare, dimpotrivă, am propus un contrast, astfel încât piatra veche de la parter să fie și mai proeminentă. Contrast și asimetrie. Înălțimea clădirii din partea stânga și dreapta este diferită. Intenționat am optat pentru ca partea superioară să aibă o linie oblică.

Care a fost povestea ruinării zidului în timpul construcției?

Am făcut un efort titanic pentru a păstra zidurile existente și pentru a le reconstrui. Dar, așa cum am mai spus, după „curățare”, pereții au devenit fragili și, într-un weekend din august, așa cum s-a văzut și pe camerele de supraveghere, o parte din zidul vechi s-a prăbușit pur și simplu. În consecință, și acesta este deja unul „modern”. Într-adevăr, am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a-i păstra autenticitatea.

Ferestrele și ușile de la parter sunt din lemn. Unde este Schüco? Ei au profile doar din aluminiu, nu-i așa?

Schüco nu lucrează doar cu aluminiu, ci și cu profile din PVC. Dar când am considerat că trebuie să respectăm liniile și designul arhitectural, profilele din PVC au pierdut. Nu ne-ar fi permis să acoperim deschideri mari cu structuri de sticlă. Au o limită de înălțime. De aceea am optat pentru aluminiu. Așadar, tot ceea ce este mai sus de parter și se referă la geamuri sau uși glisante este totul Schüco.

De ce anume această marcă?

Îmi place să lucrez cu acest brand. Ei oferă nu doar sisteme, ci și soluții complete. În această clădire, au existat o mulțime de lucruri pe care ne-ar fi fost greu să le rezolvăm fără sprijinul inginerilor Schüco. Aceștia au multă experiență și te poți baza întotdeauna pe expertiza lor. Atunci când am proiectat ferestrele sub un unghi,  sfatul profesioniștilor m-a salvat. La etajele superioare sunt uși și ferestre a căror înalțimi în unele locuri ajung aproape de 3 metri. Aici, soluțiile Schüco au răspuns tuturor cerințelor. Pentru ușile glisante, n-am ezitat, și am optat la fel pentru sistemul Schüco.

La terasa de la etajul întâi este o ușă glisantă din sticlă de 6 metri lățime și 3 metri înălțime. Fără această „structură monolitică”, nu aș fi reușit să păstrez aspectul aerisit al clădirii. Și totodată, această glisantă face ca exteriorul terasei și spațiul din interior să se contopească.

Ce va fi în clădire?

A fost planificat un hotel, dar mai nou vor fi birouri, iar primele două etaje vor fi ocupate de un restaurant.

Am auzit și de planuri de reconstrucție a restaurantului de la colțul străzilor Veronica Micle și Mihai Eminescu. Așadar, va fi o adevărată ”stradă a restaurantelor” din Chișinău.