Sistem de protecție împotriva fumului, neizolat, cu flexibilitate ridicată
Sistemul de uși de protecție împotriva fumului Schüco FireStop ADS 76.NI SP, neizolat, cu profilul său inovator cu falţ deschis, cu o singură cameră, face parte din gama de sisteme Schüco FireStop, garantând un nivel ridicat de flexibilitate în planificare și proiectare.
Cu o adâncime de bază de 76 mm, sistemul de protecție împotriva fumului complet testat permite transparență maximă cu lățimi vizibile extrem de înguste, coroborate cu un nivel ridicat de confort al utilizatorului.
Sistemul stabilește, de asemenea, noi standarde în ceea ce privește retehnologizarea în timpul funcționării: de exemplu, feroneriile pot fi adaptate în mod flexibil și ușor sau modificate în orice moment, fără a afecta siguranţa oferită. Trecerea de la blocarea într-un singur punct la blocarea în mai multe puncte, respectiv instalarea de componente rezistente la efracție sau alte schimbări de utilizare, pot fi implementate rapid și eficient datorită fixării optimizate a feroneriei în cadrul profilului.
Componentele feroneriei pot fi instalate aproape în totalitate fără scule și prelucrări, permițând fabricarea și instalarea eficientă și fiabilă. Împreună cu nivelul ridicat de prefabricare a ușilor, rezultatul vine sub forma mai multor beneficii semnificative în ceea ce privește costurile și flexibilitatea maximă în timpul funcționării.
Ușa Schüco ADS 65.NI FR 30, rezistentă la foc 30 de minute
Construcția neizolată pentru uși și vitraje fixe Schüco ADS 65.NI FR 30 îndeplinește toate cerințele claselor de rezistență la foc E30 și EW30.
Baza sistemului pentru uși și vitraje fix rezistente la foc Schüco ADS 65.NI FR 30 o reprezintă profilele de aluminiu extrem de stabile, neizolate, cu o adâncime de construcție de 65 mm. Sistemul combină perfect cerințele de protecție împotriva incendiilor și a fumului cu proprietăți multifuncționale: izolare fonică până la 36 dB, protecție antipanică și protecție antiefracție până la RC 2. Această soluție de sistem nu necesită izolatori de protecție împotriva incendiilor pentru construcții de uși sau vitraje fixe.
Schüco ADS 65.NI SP (uşă neizolată rezistentă la fum,) pentru uși care împiedică propagarea fumului
Schüco ADS 65.NI SP a fost testat pentru uși cu un singur şi cu două canate, în conformitate cu 1634-3. Sistemul de uși neizolate de protecție împotriva fumului, oferă diverse soluții pentru construcții de pereți și uși de interior, inclusiv uși multifuncționale. Baza sistemului de protecție împotriva fumului Schüco ADS 65.NI SP o reprezintă profilele de aluminiu extrem de stabile, neizolate, cu o adâncime de construcție de 65 mm. Sistemul combină perfect cerințele de protecție împotriva fumului cu proprietăți multifuncționale: izolare fonică, feronerie antipanică, control acces și protecție antiefracție până la RC 2.
Soluție economică pentru intrări fără cerințe ridicate de izolare termică
Pentru ușile exterioare și interioare în care nu se pune accent deosebit pe cerințele de izolare termică, sistemul de uși Schüco ADS 60 este o soluție atractivă și economică, de exemplu în zonele cu climat cald, în interiorul clădirilor sau în cazul clădirilor publice.
Gama largă de utilizări ale sistemului de uși din aluminiu, inclusiv integrarea în sistemele de securitate și automatizare a clădirilor, asigură soluții de ușă personalizate, cu implementare eficientă din punct de vedere al costurilor.
Un alt avantaj pentru dezvoltatori și arhitecți: datorită compatibilității cu sistemele Schüco, sistemul de uși poate fi combinat perfect cu sistemele de ferestre Schüco și poate fi integrat armonios în sistemele de pereţi-cortină.
Sistem de uși neizolate din aluminiu pentru soluții economice de interior
Cu lățimi vizibile înguste și o adâncime de bază extrem de mică, de 50 mm, sistemul de uși din aluminiu neizolat Schüco ADS 50.NI (Non Insulation) este conceput special pentru utilizarea în interior. Datorită construcției sale stabile, elementele din podea până în tavan pot fi implementate în mod fiabil, garantând o varietate de utilizări posibile, de la construcții de uși și pereți despărțitori, până la holuri și zone de recepție.
Un alt avantaj al acestui sistem de uși încercat și testat îl reprezintă faptul că este pe deplin compatibil cu sistemele de ferestre din aluminiu Schüco neizolate.
Sistem de uşi pliante cu izolare termică deosebit de bună, cu o varietate mare de tipologii și etanșeitate la apă excelentă
Cu lățimi vizibile înguste și o diversitate mare de tipologii ce îndeplinesc toate cerințele actuale de izolare termică, precum și o etanșeitate excelentă la apă, sistemul de uşi pliante Schüco ASS 80 FD.HI (Folding Door High Insulated) este foarte potrivit pentru utilizare la exterior.
Opţiunile de deschidere speciale, cum ar fi colțul la 90°, inclusiv un prag plat, izolat termic, pentru acces fără bariere, oferă o varietate de opțiuni de proiectare pentru un sistem atractiv din punct de vedere vizual.
În plus, sistemul de uşi pliante poate fi proiectat cu un dispozitiv de fixare magnetic, cu design elegant și un mâner asortat.
Sistem de uşi pliante cu izolare termică deosebit de bună, cu o varietate mare de tipologii și etanșeitate la apă excelentă
Sistemul de uşi pliante Schüco ASS 70 FD (Folding Door – ușă pliantă), izolat termic, impresionează prin lățimi vizibile înguste și oferă o varietate mare de tipologii cu o rezistență deosebită la intemperii, potrivit pentru utilizare la exterior.
Sistemul atractiv din punct de vedere vizual deschide o varietate de opțiuni de design datorită tipurilor de deschidere atractive, cum ar fi colțul la 90 °, inclusiv un prag plat, izolat termic, pentru acces fără bariere.
În plus, sistemul de uşi pliante poate fi proiectat cu un dispozitiv de fixare magnetic, cu design elegant și un mâner asortat.
Elementele pot fi pliate după dorință, către stânga, dreapta, către interior sau exterior.
Sistem glisant și liftant-glisant cu izolație termică bună, cu opțiuni de design atractive și confort ridicat
Sistemul glisant și liftant-glisant Schüco ASS 50 combină proprietățile termice avansate cu un spectru larg de opțiuni arhitecturale și un grad ridicat de flexibilitate pentru a deservi proiecte comerciale.
Cu lățimea vizibilă îngustă şi cercevele de mari dimensiuni, sistemul izolat termic permite crearea de soluții atractive pentru încăperile în care intră o cantitate mare de lumină – asigură operare ușoară, aproape silențioasă și etanșeitate excelentă la intemperii.
Gama largă de feronerii, mânere și culori garantează că sistemul poate fi perfect adaptat cerințelor individuale de proiectare.
În plus, sunt disponibile diferite opțiuni de echipare pentru operarea sistemelor pentru a facilita și securiza deschiderea și închiderea cercevelelor.
Cea mai nouă generație de sisteme glisante și liftant-glisante cu izolaţie termică ridicată
Fără bariere, foarte ușor de utilizat și un aspect suplu – sistemul glisant și liftant-glisant Schüco ASE 80.HI (High Insulated) cu izolație ridicată oferă soluții de design elegante pentru o arhitectură durabilă, orientată către utilizator, ce oferă izolaţie termică la nivel de casă pasivă.
Sistemul de profile din aluminiu, modular și scalabil, captivează prin DesignLine – profil îngust în zona de blocare a cercevelelor, ce permite elementelor să se piardă vizual în fundal.
Pragul de nivel zero permite comunicarea fără bariere între zonele interioare și exterioare.
Feroneria ascunsă nu afectează designul pur și de înaltă calitate, chiar și atunci când elementele sunt deschise.
Un alt avantaj al noii generații de sisteme glisante și liftant-glisante este flexibilitatea ridicată în ceea ce privește configurația pentru a se potrivi oricărui utilizator. Opțiuni precum tehnologia de securitate și confort Schüco SmartStop și Schüco SmartClose asigură cea mai bună manevrabilitate posibilă.
Sistem glisant și liftant-glisant cu valori excelente de izolație termică și lățimi vizibile reduse ale profilului
Sistemul glisant și liftant-glisant Schüco ASE 60, modular și scalabil, prezintă valori excelente de izolație termică, lățimi vizibile reduse ale profilului și soluții complete în ceea ce privește designul și confortul.
Demn de menționat e faptul că sistemul glisant poate fi configurat individual din punct de vedere al confortului și al designului. Componentele opționale de feronerie, cum ar fi accesoriile de securitate și confort Schüco SmartStop și Schüco SmartClose asigură o ușurință maximă de utilizare. Profilul îngust pe care se face închiderea permite interiorului și exteriorului să se contopească, în timp ce pragul de nivel zero satisface nevoile zilnice în termeni de ușurință al accesului.
Sistemul de profile își păstrează designul de înaltă calitate chiar și atunci când este deschis, datorită feroneriei ascunse.
Rezistența certificată la efracție a sistemelor glisante și liftant-glisante asigură îndeplinirea cerințelor sporite de securitate.